Originile cuarțului pot fi urmărite până la mineralogia pământului. Dioxidul de siliciu (SiO₂) este componenta de bază a cuarțului, existent sub formă cristalină în natură cu o duritate de până la 7 pe scara Mohs, a doua numai după diamant. În antichitate, oamenii foloseau cuarțul natural pentru a sculpta artefacte de jad, simbolizând puritatea și rezistența. Cu toate acestea, termenul modern „cuart” se referă adesea la produse-fabricate de om.
Clasificând cuarțul, acesta poate fi împărțit în două categorii principale: cuarț natural și cuarț artificial. Cuarțul natural provine din presiunea și temperatura ridicată a scoarței terestre, formând minerale precum cuarțitul sau cuarțul filonat. Ea păstrează textura și culoarea naturii, dar exploatarea sa este limitată de condițiile geologice, rezultând producții scăzute. În schimb, cuarțul artificial este un material inovator care a apărut în anii 1990, pionier de companii precum DuPont. Principiul său de bază este de a simula structura cristalină a cuarțului natural, realizând producție la scară mare-prin procese industriale.
În aplicațiile casnice, cuarțul artificial reprezintă peste 95%, folosit în mod obișnuit pentru blaturi de bucătărie, panouri de perete și pardoseli. De ce este mai popular cuarțul artificial? Pentru că rezolvă punctele dureroase ale pietrei naturale: pericolele de radiații și dificultățile de procesare. În același timp, piatra artificială de cuarț se încadrează în categoria mai largă a pietrei artificiale, alături de piatra artificială acrilică și gips, dar se laudă cu o duritate superioară. Pentru a spune simplu, piatra naturală de cuarț este ca o femeie frumoasă în mod natural, unică, dar delicată; varianta artificiala este ca un model avansat tehnologic, perfect dar necesita verificare. Înțelegerea clasificărilor este primul pas în selecția materialelor, împiedicându-vă să fiți induși în eroare de către comercianți care folosesc cuvântul „natural”.
